În săptămânile următoare vor avea loc în judeţul Gorj o serie de manifestări dedicate Anului Centenar „Dincă Schileru”. Consiliul Judeţean Gorj este principalul organizator al evenimentelor aprobate printr-o Hotărâre aprobată de aleşii judeţeni. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Gheorghe Nichifor, a declarat că în data de 21 mai se vor împlini 100 de ani de la moartea cunoscutului om politic gorjean Dincă Schileru. Cele mai importante manifestări dedicată acestuia vor avea loc în următoarele două săptămâini. Sunt programate trei expoziţii de fotografie, din care două la Târgu Jiu şi una la Bâlteni. De asemenea, la Târgu Jiu este programat miercuri Simpozionul „Gorjul, vatră de istorie românească”, ajuns la ediţia cu numărul 34. În cadrul evenimentului vor fi prezentate lucrări ştiinţifice dedicate omului politic Dincă Schileru şi moştenirii acestuia. Vor participa cunoscuţi istorici locali.
A treia ediție a cărții „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului”
Vicele Consiliului Judeţean Gorj a mai spus că va avea loc şi o relansare de carte. Este vorba de lucrarea „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului”. Lucrarea a ajuns la a treia ediţie şi este scrisă de istoricul Gheorghe Nichifor. Va avea loc şi dezvelirea bustului lui Dincă Schileru, la Liceul din Bâlteni. Aici este programat un microrecital susţinut de centrul de creaţie şi Ansamblul „Doina Gorjului”. În seara zilei de 21 mai va avea loc un spectacol dedicat la Târgu Jiu tot omului politic gorjean, a mai spus Gheorghe Nichifor. Este de precizat că pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la moartea personalității gorjene, a fost alcătuit un Program cultural care cuprinde o serie de manifestări omagiale, elaborate de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” Târgu-Jiu și Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, în parteneriat cu Primăria Comunei Schela și Primăria Comunei Bîlteni.