Doi tineri, de 16 şi 19 ani, din Motru, au fost reţinuţi ieri pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Suspecţii, ambii cu antecedente penale, sunt acuzaţi că în nopţile de 24 spre 25 mai, respectiv 27 spre 28 mai au pătruns în punctul de lucru al unui salon de frizerie din Motru, prin forțarea ușii de acces, iar din interior au sustras suma de 245 de lei.
Pe 29 mai, în urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea celor două furturi. Autorii sunt doi tineri de 19 ani şi respectiv 16 ani, din municipiul Motru, ambii având antecedente penale.
Față de aceștia, poliţiştii au luat măsura reținerii pentru 24 ore, fiind introduşi în Central de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.