0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn polițist în timpul liber a depistat un jaf la o casă de paruri

Un polițist în timpul liber a depistat un jaf la o casă de paruri

Un polițist din Târgu Jiu este cel care a reușit să îi prindă pe autorii jafului de la o casă de pariuri din municipiu. Jaful s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la casa de pariuri din spatele Colegiului Național „Spiru Haret“, în zona de sud a orașului. Agentul șef adjunct Valentin Oproiu, în vârstă de 39 de ani, aflându-se în timpul liber, a contribuit la prinderea celor trei persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Polițistul își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică.

A ieșit pe balconul locuinței și a observant jaful

Pe 13 iunie, polițistul aflat în timpul liber, auzind în jurul orei 2.00, zgomot de geamuri sparte, urmate de sunetul unei alarme și observând că în parcarea de reședință de pe strada Oltețului trei persoane care purtau cagule și glugi pe cap alergau către un autoturism, de culoare neagră, și-a anunțat colegii, împreună cu care a pornit la prinderea în flagrant a celor în cauză.
La scurt timp după sesizare, polițistul care a observat săvârșirea faptei și polițiștii de investigații criminale au identificat atât autoturismul, cât și pe cei trei ocupanți, în persoana a trei tineri de 26, 27 și 34 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, bănuiți de săvârșirea infracțiunii, care au fost conduși la sediul Poliției Târgu Jiu pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că cele trei persoane ar fi spart geamul ușii de acces într-o casă de pariuri, de pe strada 1 Decembrie 1918, de unde ar fi sustras 16.000 de lei, prin folosirea a două obiecte contondente, pe care polițiștii le-au identificat în autoturismul cu care cei trei au părăsit locul faptei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de polițiști. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat“, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Omul legii care a depistat jaful a auzit zgomot și a ieșit pe balcon, după care și-a alertat colegii. Polițistul Valentin Oproiu a primit felicitări din partea conducerii poliției gorjene. Cei trei suspecți au fost prezentați joi Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS