Un bărbat de 51 de ani, din comuna Runcu, Gorj, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat în circulație, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și furt calificat a fost reținut de oamenii legii.
Suspectul a fost depistat la finalul săptămânii trecute de polițiști în timp ce conducea un moped neînregistrat în circulație pe strada Luncilor, din localitate, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie. Totodată, acesta transporta cu mopedul și o bicicletă, despre care a declarat că ar fi sustras-o din scara unui bloc de pe strada Dacia, din localitate. La aceeași dată, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, față de acesta fiind emis un mandat de arestare preventivă pe o perioada de 30 zile.