Un autotren încărcat cu piatră s-a răsturnat, în urmă cu puţin timp, la Bumbeşti Jiu, zona Castru Roman.
Potrivit ISU Gorj, a fost solicitat să intervină la acest accident rutier.
La faţa locului s-a deplasat o autospecială de intervenție din cadrul G.I. Bumbesti Jiu, o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și o ambulanţă SAJ Gorj. În urma impactului a rezultat o victimă neîncarcerată, care a primit primul ajutor calificat la faţa locului.