Peste 20 de milioane de lei va costa modernizarea iluminatului public la Târgu Jiu. Municipalitatea a reușit în sfârșit să scoată la licitație partea de proiectare și de execuție a contractului. Acesta are deja finanțarea asigurată.
Potrivit autorităților locale, va fi asigurată inclusiv asistența tehnică necesară din partea proiectantului în cadrul contractului de bază care depășește suma de 20 de milioane de lei. Lucrările vor avea ca obiectiv creșterea eficienței sistemului de iluminat public la nivelul Municipiului Târgu Jiu. Proiectul va permite trecerea la iluminatul pe bază de leduri. Acest lucru se va reflecta în facturile pe care le va achita primăria la energie electrică. Astfel, costurile cu iluminatul public vor scădea simțitor. Și durabilitatea corpurilor de iluminat va fi mai mare, astfel că eficiența în exploatare va fi mai mare, scăzând costurile cu întreținerea.