0.9 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPeste 1.300 de fermieri beneficiari de subvenii agricole, verificați de APIA

Peste 1.300 de fermieri beneficiari de subvenii agricole, verificați de APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Gorj și-a propus să verifice până la finalul acestei luni peste 1.300 de fermieri din județ, beneficiari de subvenții agricole. APIA va desfăşura controlul la faţa locului în vederea verificării suprafeţelor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru campania 2019, a cerințelor și condițiilor ce trebuie respectate de fermieri pe ecocondiționalitate, precum și a acelora ce au accesat scheme de plăți în sector animalier

Eșantionul de control conține un număr de 1.378 de dosare selectate pentru verificarea normelor de ecocondiționalitate, a schemelor de sprijin pe suprafață și în sectorul zootehnic. Astfel, pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 493 fermieri + 81 ecocondiționalitate din teledetectie; pentru controlul pe teren prin metoda teledetecției – 804 fermieri.

„Activitatea de control la nivelul Centrului Județean APIA Gorj a început cu opt echipe, iar datorită volumului de activitate mult mai mare decât în anii anteriori, numărul de echipe de control a fost majorat, după aproximativ trei săptămâni, la zece, prin suplimentarea echipelor cu funcționari publici din cadrul Compartimentului de Inspecții, Supracontrol și cu cei de la Centrele locale APIA Gorj. Patru echipe de inspectori sprijină activitatea de control pe teren a colegilor din Centrul Județean Dolj, în eșantionul cărora sunt înscriși un număr mult mai mare de fermieri și de parcele ce urmează a fi controlate. Desi OMADR nr. 69/2019 reglementează ca termen-limită de finalizare a controlului clasic data de 1.10.2019, APIA Gorj estimează că va finaliza această activitate în jurul datei de 9 septembrie“, conform unei informări a APIA Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS