7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFosta șefă a Secției Oncologie din Târgu Jiu, trimisă în judecată

Fosta șefă a Secției Oncologie din Târgu Jiu, trimisă în judecată

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a Marianei Găvănescu, fosta șefă a Secției Oncologie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, precum și a soțului doctoriței, Victor Găvănescu.

Acesta din urmă este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune, în formă continuată, (74 acte materiale) și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, (196 de acte materiale). Medicul Mariana Găvănescu a fost și ea trimisă în judecată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, (15 acte materiale). Cei doi sunt acuzați de internări medicale fictive și că ar fi beneficiat de decontarea unor servicii medicale la domiciliu, care nu ar fi fost efectuate sau ar fi fost efectuate parțial.

Ce au stabilit procurorii

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat că, în perioada 2008 – 2016, în calitate de șef al secției de oncologie la un spital de urgență, inculpata menționată anterior recomanda pacienților servicii de îngrijiri medicale la domiciliu prestate de o societate comercială al cărei administrator în fapt era soțul său, primul inculpat. Societatea respectivă beneficia astfel de decontările casei județene de asigurări de sănătate pentru aceste servicii, deşi în multe situaţii serviciile medicale raportate nu ar fi fost efectuate în realitate.

Mecanismul prin care medicul oncolog acţiona pentru susţinerea activităţii societății comerciale şi maximizarea profiturilor obţinute consta în eliberarea de recomandări pentru acordarea de servicii de îngrijiri medicale pe numele unor pacienţi cu afecţiuni oncologice, ale căror nume erau consemnate fie în registrul de consultaţii (pentru cei consultaţi în cadrul cabinetului de specialitate din ambulatoriul integrat al spitalului), fie în registrul de internări/externări pentru pacienţii externaţi, pacienți care nu știau de eliberarea acestor recomandări, fiind încălcate prevederile art. 7 alin. 1 din anexa 31 a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 388/2015.

Pe baza recomandărilor medicale, erau întocmite documentele necesare obţinerii de la casa de asigurări a deciziei de îngrijiri medicale la domiciliu, contrar prevederilor art. 7 alin. 2 din Anexa 31 a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 388/2015 actualizat.

Au beneficiat de decontări

Conform procurorilor, reprezentanţii societății intrau direct în posesia deciziilor, deși conform reglementărilor legale acestea trebuie ridicate de pacient/aparţinătorul pacientului, care ulterior trebuie să opteze pentru unul dintre prestatorii de servicii medicale înscrişi pe versoul documentului. Pe baza acestor decizii, firma raporta/deconta lunar servicii de îngrijiri medicale la domiciliu care în realitate nu se prestau sau se prestau parțial.

Procurorii au stabilit, în urma administrării probelor, că societatea respectivă a solicitat și obținut decontarea în mod ilegal, pentru persoane care nu au beneficiat niciodată de îngrijiri medicale la domiciliu sau care au beneficiat de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu pentru o perioadă mai mică sau care nu corespunde cu perioadele pentru care au fost efectuate decontări, a unui număr total de 202 decizii de îngrijiri medicale la domiciliu aferente perioadei 11.10.2008 – 6.10.2016, în sumă totală de 193.782,18 lei.

S-a solicitat instanței anularea tuturor înscrisurilor falsificate, reținute în sarcina primului inculpat ca acte materiale ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, respectiv a unui număr de 196 de înscrisuri care au fost depuse pentru decontarea de servicii medicale la domiciliu, precum și a deciziilor medicale care au fost emise în baza recomandărilor eliberate de către cea de-a doua inculpată, întrucât nu corespund realității. Rechizitoriul a fost transmis spre soluționare Judecătoriei Târgu Jiu.

CAS, parte civilă

Menționăm că, în cauză, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj s-a constituit parte civilă.

„De asemenea, precizăm că în același dosar, la data de 16 februarie 2018, între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă inculpată, asistentă șefă a secției de oncologie a spitalului menționat și administrator al unei alte societăți comerciale prestatoare de îngrijiri medicale la domiciliu, s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune, în formă continuată, (30 de acte materiale), și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, (89 de acte materiale), ambele fapte aflate în concurs, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înaintat Judecătoriei Târgu Jiu în vederea admiterii, conform dispozițiilor art. 478 și următoarele din Codul de procedură penală. Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost respins întrucât a intervenit împăcarea inculpatei cu partea civilă, respectiv casa județeană de asigurări de sănătate, ca urmare a achitării sumei de 87.747,5 lei, sumă cu care instituția s-a constituit parte civilă, actualizată cu dobânda legală de 16.781 de lei și penalizări de întârziere de 9.277,65 lei (până la data de 27 noiembrie 2011).

La data de 28 noiembrie 2018, s-a încheiat cu inculpata respectivă un nou acord de recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, admis printr-o hotărâre din 28 februarie 2019 a Judecătoriei Târgu Jiu“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS