Un bărbat din Motru condamnat definitiv pentru tentativă de omor a fost încarcerat în Penitenciarul din Târgu Jiu.
Astfel, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au pus marți în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, de 3 ani şi 5 luni, emis de Tribunalul Gorj, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Motru, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Cel în cauză a fost identificat de polițiști pe raza comunei Slivilești și încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu. Acesta, la data de 12 iulie 2017, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui alt bărbat, din comuna Slivileşti, în timp ce se aflau pe terasa unui local public, din comună.