Salvamont Gorj va avea în dotare încă o ambulanță pentru intervențiile în zona montană. Astfel, va fi achiziționată încă o ambulanță pentru a interveni în zonele montane, în caz de urgențe.
Este vorba de o mașină Duster echipată în mod corespunzător cu toate echipamentele necesare pentru acordarea primului ajutor medical și chiar pentru manevre de resuscitare.
Serviciul Județean Salvamont Gorj deține o ambulanță cu o vechime de 13 ani, care face față, deocamdată, intervențiilor în zona de munte, dar care ar putea să cedeze în momente critice în timpul unei acțiuni.
Există și paramedici la Salvamont Gorj
Ambulanța va fi deservită de salvamontiști care au și calificarea de paramedici și știu că acorde primul ajutor și să stabilizeze persoana rănită pe munte, până la sosirea medicilor.