0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj/ Bărbat evacuat din locuință, după ce și-a amenințat soția cu moartea

Gorj/ Bărbat evacuat din locuință, după ce și-a amenințat soția cu moartea

Un bărbat, de 46 de ani, din comuna gorjeană Mușetești, a fost evacuat din propria locuință, după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea.

Astfel, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, de 40 de ani, din comuna Mușetești, despre faptul că soțul său, de 46 de ani, pe fondul consumului de alcool, a amenințat-o cu acte de violență și cu moartea. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat că femeia nu fusese agresată, iar bărbatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, fapt pentru care a fost transportat cu ambulanța, la spital. A fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de amenințare. Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, agresorului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 10 metri de persoana vătămată sau locuința din comuna Mușetești, unde femeia va locui, în această perioadă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS