1.2 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNegocieri pentru acordul acționarilor în cazul grupului de 600 MW de la Termocentrala Rovinari

Negocieri pentru acordul acționarilor în cazul grupului de 600 MW de la Termocentrala Rovinari

Acționarii Complexului Energetic Oltenia trebuie să își dea acordul pentru continuarea procedurilor la investiția chineză de la Termocentrala Rovinari. Este vorba de construirea unui grup de 600  MW care va folosi anual peste cinci milioane de tone de cărbune de la EMC Roșia – Rovinari.

Gorjeanul Andrei Maioreanu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a afirmat faptul că obiectivul este prins în strategia energetică, iar din această lună o să fie începute negocierile pe acordul acționarilor. „Este vorba de un parteneriat public-privat cu China Huadian. Eu mă ocup de acest lucru, în calitate de președinte al Comisiei de Negociere pentru Acordul Acționarilor. Contractul de Superficie și Servitute și Contractul de Furnizare a Cărbunelui sunt negociate de Comisia de Negociere de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.

Este, de asemenea, un obiectiv prins în proiectul de Strategie Energetică, la capitolul investiții strategice de interes național. În momentul de față am trimis o adresă părții chineze prin care le-am propus ca din 4 sau din 12 noiembrie să demarăm la București negocierile pentru Acordul Acționarilor. Și aici suntem foarte aproape să îl finalizăm. Din cele patru clauze suspensive, doar una a mai rămas de negociat“, a declarat Andrei Maioreanu. Negocierile între partenerii chinezi și cei români au început în 2012 și au luat pauză în 2016. Investiția de la Rovinari se ridică la aproximativ un miliard de euro.

Cariera Roșia nu mai are acord de mediu 

Andrei Maioreanu a declarat că noul grup va beneficia de cărbune de la carierele din zonă, între care și Cariera Minieră Roșia. „Este un proiect extrem de important, care aduce în discuție o cantitate importantă de cărbune. Este vorba de cinci milioane de tone de lignit pe care Complexul Energetic Oltenia ar putea să îl asigure în perioada următoare pentru acest grup de 600 MW, în condițiile în care Polonia, la finalul anului 2018, a pus în funcțiune unul din cele mai mari grupuri energetice pe cărbune. Este vorba de o centrală de 1075 MW. O centrală care are asigurate cantitățile necesare de cărbune de la minele din zonă, a precizat Andrei Maioreanu. 

Este de amintit că, într-o acțiune inițiată de Asociația Bankwatch România, Curtea de Apel București a anulat recent Acordul de Mediu nr. 2/2016 care permitea extinderea carierei de cărbune Roșia, cea mai mare din România. În cadrul carierei Roșia au fost deja exploatate 1.457 de hectare până în 2016, când Complexul Energetic Oltenia a solicitat o extindere de 280 ha, din care 235 ha sunt păduri ce ar fi trebuit defrișate. Cariera poate continua funcționarea în perimetrul existent, însă extinderea și defrișarea devin ilegale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS