0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAnchetă pentru distrugere în cazul centralei care străpunge poala popii într-o biserică din Târgu Jiu

Anchetă pentru distrugere în cazul centralei care străpunge poala popii într-o biserică din Târgu Jiu

Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a demarat o anchetă, după ce în spațiul public au apărut imagini dintr-o biserică din Târgu Jiu, cu un coș al unei centrale termice care străpunge un zid deasupra unei picturi. Coșul trece exact prin poala popii, unul dintre ctitorii Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Târgu Jiu. Polițiștii au început cercetări pentru distrugere și executare de lucrări fără autorizație. Coșul centralei termice a fost amplasat în perioada 2002-2003.

„Având în vedere aspectele apărute în spaţiul public, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 2002/2003, persoane necunoscute au executat lucrări de amplasare în interiorul Bisericii „Sf. Nicolae şi Sf. Andrei“, din municipiul Târgu Jiu, a unei centrale termice al cărei coş pentru evacuare a fost montat prin străpungerea zidului lăcaşului de cult, printr-o frescă ce reprezintă unul dintre ctitorii bisericii, fără a avea autorizaţie de construire. În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi executare de lucrări fără autorizaţie de construire“, conform Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS