Un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, Mehedinți, a fost depistat ieri la Rânca, în Gorj, în timp ce conducea un motociclu, fără a deține permis de conducere.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că motociclul i-ar fi fost încredințat pentru a fi condus, de un alt tânăr, de 18 ani, din aceeași localitate, care se afla pe locul din spate al vehiculului. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține acest drept și încredințarea unui vehicul, spre a fi condus, unei persoane care nu deține permis de conducere.