Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu este din nou bun de plată, după ce anul trecut a fost amendat pentru discriminare. Amenda aplicată în vara anului trecut de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost de 2.000 de lei. Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, condus atunci de Gigel Capotă, a contestat amenda în instanță. Recent, contestația a fost respinsă la Curtea de Apel din Craiova.
Instanța a decis și cheltuieli totale de judecată de aproape 2.000 de lei, adică încă o amendă. Conducerea Spitalului Județean poate face contestația la instanța supremă. Este de amintit că Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a fost amendat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în urma unei sesizări depuse de către Sindicatul Ambulanța Gorj, condus de Cristi Aldescu. Sindicatul a reclamat că membrii săi sunt discriminați față de cei care fac parte din sindicatul reprezentativ Sanitas, prin neacordarea unor drepturi prevăzute în Contractul colectiv de muncă semnat la nivel de unitate.
Amendă pentru discriminare
Este vorba de neacordarea dreptului la un concediu de odihnă suplimentar pentru salariații încadrați în grad de invaliditate. De asemenea, neacordarea gratuității la efectuarea fișelor medicale și a certificatelor prenupțiale, precum și imposibilitatea de a purta pe echipamentul de protecție a însemnelor sindicatului. După ce a analizat sesizarea primită, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a favorizat sindicatul reprezentativ Sanitas și recomandă eliminarea clauzelor discriminatorii.
Liderul de sindicat Cristi Aldescu a declarat că a discutat cu Dumitru Vienescu, actualul manager al Spitalului Județean din Târgu Jiu, ca procesul să fie oprit, pentru ca sumele pe care le va avea de achitat unitatea medicală să nu fie și mai mari.
Și mai mulți bani de plată
Cristi Aldescu este convins că sindicatul va câștiga procesul și la instanța supremă, iar cheltuielile de judecată vor fi și mai mari. În locul unei amenzi de 2.000 de lei, spitalul va ajunge să plătească în final aproape 10.000 de lei. Cu banii respectivi ar putea fi cumpărate materiale sanitare sau medicamente pentru Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.
„Am discutat cu managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu pe marginea acestui dosar. Cred că nu este în interesul unității medicale continuarea procesului. Deja este de plătit amenda de 2.000 de lei. S-a ajuns la 4.000 de lei acum, după decizia Curții de Apel din Craiova. Suma poate ajunge până la 10.000 de lei și nu cred că spitalul trebuie să plătească acești bani, mai ales că vor proveni din bugetul propriu nu al vreunui director responsabil. Vedem acum ce decizie vor lua cei de la administrație“, a declarat Cristi Aldescu, președintele Sindicatului „Ambulanța” Gorj.