5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieBuget mai mic pentru Consiliul Județean

Buget mai mic pentru Consiliul Județean

Bugetul Consiliului Județean Gorj pe anul 2020 a fost pus în dezbatere publică. Deși instituția a primit un buget insuficient, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, și-a propus ca, începând cu a doua jumătate a acestui an, să reabiliteze trei secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. De asemenea, suma de 16 milioane de lei a fost alocată pentru mai multe drumuri județene care vor intra în reabilitare anul acesta.

„Bugetul este mic și foarte mic. Este făcut în așa fel încât să devenim captivi și din iulie-august să ne adresăm cu solicitări de rectificări bugetare. Avem trei proiecte importante. Vrem să reabilităm alte trei secții din Spitalul Județean: Gastro, Neonatologie și Medicală I. Am alocat fondurile necesare pentru reabilitarea unor tronsoane de drum județean. Urmează să stabilim care vor fi acestea. Va fi vorba de îmbrăcăminte asfaltică ușoară“, a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Aprobat pe 10 februarie

Pe data de 10 februarie va avea loc și ședința în care va fi aprobat bugetul Consiliului Județean. Cosmin Popescu a declarat că programul de investiții pe anul în curs va depinde de sumele care vor fi primite din cota pe venit. „Așteptăm să vedem care sunt sumele. Discutăm sumele cu șefii de direcții. Vrem să avem sume reale, nu doar estimări. Până pe 10 februarie, bugetul va fi în dezbatere publică și atunci va fi aprobat.

După ce va fi aprobat bugetul pe 2020, se va trece la organizarea de licitații acolo unde avem proiecte. Știm că sunt proceduri care durează și care pot fi contestate, așa că ne apucăm imediat, pentru a reuși să găsim constructori până la finalul iernii, astfel încât să se înceapă lucrările“, a mai anunțat Cosmin Popescu, șeful Consiliului Județean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS