21 C
Craiova
luni, 7 octombrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUrmărire penală in rem în cazul aparatului de tip PCR de la SJU Târgu Jiu

Urmărire penală in rem în cazul aparatului de tip PCR de la SJU Târgu Jiu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a început o anchetă, după ce în spațiul public a apărut informația că la Spitalul Județean de Urgență din municipiu se află în dotare un aparat de tip PCR pentru efectuarea de analize COVID 19 și care era nefolosit.

Cercetările vizeză comiterea infracțiunilor de neglijență în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, a declarat public faptul că unitatea medicală nu deține un aparat de tip PCR pentru analize și diagnosticare COVID 19.

Ulterior, s-a stabilit că un astfel de echipament există de doi ani la Laboratorul de pneumoftiziologie. Era nevoie doar de kituri de testare pentru SARS-COV-2. Conform anchetatorilor, dosarul penal a fost înregistrat luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și se află în lucru la IPJ Gorj, Serviciul de Investigarea Criminalității Economice, sub supravegherea unui procuror. În cauză a fost dispusă deja începerea urmăririi penale in rem.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS