5.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimele teste de COVID-19, efectuate săptămâna aceasta la Laboratorul de genetică moleculară din Târgu Jiu

Primele teste de COVID-19, efectuate săptămâna aceasta la Laboratorul de genetică moleculară din Târgu Jiu

Primele teste pentru diagnosticarea COVID-19 vor avea loc săptămâna aceasta la Laboratorul de genetică moleculară, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, primele analize vor avea loc începând de joi, mai repede decât se estimase iniţial. Laboratorul de genetică a fost construit în timp record, fiind vorba de o clădire nouă. Aceasta a fost construită cu 200.000 de lei, în curtea Secției de Boli Infecțioase de la Pasarelă. Echipamentul de tip PCR a costat, la rândul său, aproape 200.000 de euro, și a fost adus pe componente, din afara țării.

De coordonarea achiziției s-a ocupat medicul Bogdan Niculescu, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Banii au fost strânși cu ajutorul Asociației oamenilor de afaceri gorjeni 2017. Au oferit diferite sume de bani zeci de firme, fundații și persoane fizice din județul Gorj. Lista cu persoanele și companiile respective a fost publicată pe pagina de socializare a medicului Bogdan Niculescu.

Al treilea laborator din Oltenia

Medicul Bogdan Niculescu a declarat că este al treilea Laborator de genetică moleculară de acest tip din Oltenia. Primele teste vor începe joi și, treptat, se va ajunge la 150-200 de teste pe zi pentru diagnosticarea COVID-19.

„Am ajuns la finalul proiectului nostru, și anume dotarea completă a unui Laborator de Genetică Moleculară în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Beneficiul acestui laborator va fi pe termen lung, mult timp după terminarea acestei pandemii, deoarece se va putea efectua patologie infecțioasă diversă, analiza diverselor mutații genetice cu o aplicabilitate largă în medicină.

Vom începe de joi, așa cum am promis, să facem primele teste COVID-19, cu speranța că, în momentul în care echipa va ajunge la ritmul optim, să putem efectua 150-200 de teste pe zi. La final de proiect este momentul să mulțumim celor care au făcut posibil acest lucru.

Inițierea și susținerea principală a fost a Asociației Oamenilor de Afaceri Gorjeni 2017, la care s-au asociat mai multe fundații, societăți comerciale sau persoane fizice, având ca scop final dezvoltarea sistemului de sănătate gorjean“, a declarat Bogdan Niculescu, medic în cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu, cel care a coordonat întregul proiect.

Primele teste de COVID-19. Se va lucra cu cinci angajați

Laboratorul de Genetică Moleculară va fi deservit de cinci angajați. Este vorba de trei asistente medicale, un chimist și un biolog, precum și un coordonator. Personalul se află în contact permanent cu specialiștii Centrului Regional de genetică medicală din cadrul SCJU Craiova. De asemenea, au fost primite 1.000 de teste pentru analiza COVID-19.

„Avem la dispoziție o mie de teste și am mai comandat o mie, și trebuie să fie livrate.Personalul se afla in permanent contact cu medicii specialiști în genetică din cadrul Centrului Regional de Genetică Medicala aflat în structura SCJU din Craiova, cărora le mulțumim pentru ce au făcut pentru județul Gorj.

Vor căpăta și cei de aici experiență și când se va intra într-un anumit ritm cred că vom ajunge la 150-200 de teste pe zi. Sunt mulțumit că am reușit să finalizăm acest laborator înainte de finalul lunii februarie și le mulțumesc tuturor celor care au susținut proiectul“, a precizat Bogdan Niculescu.

Vor continua cu donațiile

Reprezentanții Asociației oamenilor de afaceri gorjeni 2017 anunță că vor continua să facă donații unităților medicale din județ.

„Acest laborator genetic va ajuta la diagnosticarea în timp util și a altor afecțiuni medicale grave, fapt care nu era posibil până acum în unitățile sanitare din Gorj. Achiziționarea laboratorului genetic a presupus un efort financiar important, care a fost posibil pentru că mai multe entități și oameni de afaceri au sprijinit inițiativa Asociației Oamenilor de Afaceri Gorjeni 2017.

Sperăm să rămânem împreună și după finalizarea acestui proiect, pentru că e nevoie de aportul nostru comun, în multe alte domenii. Un rol important l-a avut echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, care a asigurat consultanța de specialitate în toată această perioadă și a supravegheat personal operațiunile de instalare și punere în funcțiune a laboratorului.

Pe lângă cele șapte tuneluri de dezinfecție, donate deja de Asociația Oamenilor de Afaceri Gorjeni 2017 spitalelor din Târgu Jiu și Târgu Cărbunești și Serviciului Județean de Ambulanță, zilele viitoare vom mai dona 1.000 de teste, în afară de cele achiziționate o dată cu laboratorul genetic, alte consumabile necesare laboratorului, 200 de combinezoane impermeabile, 1.600 de combinezoane de protecție de unică folosință, 1.000 de măști, 300 de vizete de protecție a feței, alcool sanitar și două expresoare de cafea“, potrivit lui Lelius Stănușoiu, președintele Asociației oamenilor de afaceri gorjeni 2017.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS