Un TIR încărcat cu mobilier spitalicesc, aparatură medicală, fotolii rulante, medicamente, consumabile diverse, pături și chiar obiecte de îmbrăcăminte au ajuns astăzi la Spitalul Orășenesc “Sfântul Ștefan” Rovinari prin intermediul Fundației “MEDECINE AIDE ET PRESENCE LANGUEDOC ROUSSILLON” – Ponteilla, Franța.
Mai exact, este vorba despre 30 de paturi medicinale de ultimă generație, 30 de saltele, mese, scaune, zeci de scaune rulante (scaune cu rotile), mobilier baie, noptiere, 1 oxiconcentrator, 2 nebulizatoare, o masa examinare, 15 colete cu medicamente diverse, 80 de colete cu consumabile medicale, 50 de pături, haine, echipamente alimentație parenterală, și, foarte important, un Ecograf Ginecologic. Lista este mult mai lungă și cuprinde foarte multe lucruri extrem de necesare actului medical, medicilor și pacienților de la spitalul din Rovinari. „Mulțumiri speciale transmit, pe acestă cale, domnului Pierre Chola Namy, președintele Fundației franceze, dar și domnului doctor Cosmin Răuț, prin intermediul căruia spitalul din Rovinari a primit acestă donație. Cei doi ne-au asigurat că un nou transport cu donații ar putea ajunge la Rovinari în luna iulie a acestui an.”, a declarat primarul din Rovinari, Robert Filip.