0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPatru bărbați, anchetați în cazul a două tâlhării comise pe timp de noapte, la Târgu Jiu

Patru bărbați, anchetați în cazul a două tâlhării comise pe timp de noapte, la Târgu Jiu

Patru bărbați bănuiți de săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie pe raza municipiului Târgu Jiu au fost identificați de polițiști de investigatii criminale.

Cei patru sunt audiați la această oră, iar anchetatorii urmează să decidă dacă îi vor reține. În seara zilei de 23 iunie, în jurul orei 22.30, polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de o altă tânără, de 20 de ani, din comuna Ogrezeni, județul Giurgiu, despre faptul că, în timp ce se afla într-un apartament închiriat în regim hotelier, împreună cu alte două prietene, de 24, respectiv 30 de ani, ambele din municipiul Giurgiu, patru persoane necunoscute, care purtau măști și mănuși de protecție, pentru prevenirea COVID 19, ar fi pătruns, fără drept în locuință și, prin împingerea și bruscarea celor două tinere, de 24 și 30 de ani, le-ar fi luat suma de 800 de lei.
 
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că tânăra de 20 de ani, speriindu-se în momentul intrării persoanelor necunoscute în locuință, a sărit voluntar de pe geamul balconului, situat la etajul 1, suferind leziuni la nivelul membrului inferior drept, în zona genunchiului.
 

Același mod de tâlhărie, altă victimă

În aceeași seară, în jurul orelor 22.50, polițiștii au fost sesizați, tot prin apelul 112, de o tânără de 20 de ani, din comuna Dascălu, județul Ilfov, despre faptul că, în timp ce se afla în municipiul Târgu Jiu, într-o garsonieră închiriată în regim hotelier, patru persoane necunoscute, care purtau măști și mănuși de protecție pentru prevenirea COVID 19, ar fi pătruns, fără drept în locuință și, prin bruscarea sa, i-ar fi luat dintr-un sertar al mobilei suma de 1.000 lei.
 
La scurt timp după prima sesizare, polițiștii s-au deplasat la locul indicat și au demarat cercetările și căutările specifice, pentru identificarea celor patru persoane care s-ar face vinovate de săvârșirea faptelor.
 
În ambele cauze s-au întocmit dosare penale în care se efectuează cercetări pentru infracţiunea de tâlhărie calificată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS