-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Istoria Târgu Jiului”, reeditată și donată școlilor

„Istoria Târgu Jiului”, reeditată și donată școlilor

Muzeul Național „Constantin Brâncuși” a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, lansarea volumului reeditat – „Istoria Târgu Jiului”, de Alexandru Ștefulescu. Lansarea cărții a fost însoțită de o expoziție de fotografie, reprezentând imagini cu Târgu-Jiul de odinioară, iar atmosfera a fost întreținută de Cvartetul de coarde condus de profesorul Bebe Cetean. Cartea a fost reeditată sub egida Editurii Muzeului Național al Literaturii Române și Asociației Excelsior pentru Excelență în Educație.

Volumul face parte din seria intitulată „Cărți fundamentale ale Gorjului”, volume reeditate într-un demers început în luna februarie a acestui an și susținut de către Asociația Excelsior, fondată de Iulian Popescu. Următorul volum care va ieși de sub lumina tiparului într-o ediție nouă este „Gorjul istoric și pitoresc”, semnat tot de Alexandru Ștefulescu.

Va fi donată școlilor

„Istoria Târgu Jiului” va fi donată de către Asociația Excelsior tuturor școlilor și instituțiilor de cultură din județ iar în curând va ajunge pe rafturile librăriilor, astfel încât doritorii să poată intra în posesia ei. La evenimentul de lansare a Istoriei Târgu-Jiului a participat, din partea Muzeului Național al Literaturii Române, Luigi Bambulea –cercetător științific al M.N.L.R, membru al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România. De asemenea, peste o sută de persoane, oameni de cultură, istorici, șefi de instituții școlare sau culturale, reprezentanți ai administrației publice locale și centrale. Alexandru Ștefulescu a fost istoric al Gorjului și al orașului Târgu Jiu.

A lucrat la profesor, dar și ca inspector școlar. S-a aflat în colectivul care a înființat Muzeul Județean de Istorie care îi și poartă numele. Volumul Istoria Târgu Jiului a fost publicat în anul 1906 la editura Miloșescu din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS