1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSoţia inspectorului DSP mort: „Adrian nu a murit, ci a fost omorât“

Soţia inspectorului DSP mort: „Adrian nu a murit, ci a fost omorât“

Familia fostului inspector al Direcției de Sănătate Publică(DSP) Gorj, mort săptămâna trecută, vrea ca vinovații să fie aduși în fața instanței de judecată.

Adrian Dobrin, șeful Serviciului Control Sănătatea Populației, a fost condus săptămâna aceasta pe ultimul drum după ce a murit de coronavirus. Dat fiind faptul că soțul său era în stare gravă, soția lui Adrian Dobrin a decis ca acesta să fie transferat de la Spitalul COVID din Târgu-Cărbunești la Spitalul „Matei Balș”, din București. Din nefericire, pe drum, ventilatorul ambulanței s-a defectat și personalul de pe salvare a fost nevoit să îl ventileze manual pe bolnav până când s-a ajuns la cea mai apropiată unitate medicală.

Este vorba de Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu-Vâlcea. La trei ore de la internare s-a produs și decesul pacientului care a intrat în stop cardio-respirator. Familia celui decedat vrea să i se facă dreptate și spune că este inacceptabil să fie folosite ambulanțe cu defecțiuni. Există suspiciunea că nu a fost prima dată când salvarea respectivă a avut probleme.

Soția îndurerată vrea să îi vadă pedepsiți pe cei vinovați

Georgiana Dobrin, soția lui Adrian Dobrin, nu își mai revine după pierderea soțului și spune că va face tot ce îi stă în putere pentru ca cei vinovați să ajungă în fața instanței de judecată.

„Acum, că mi-am așezat EROUL într-o odihnă veșnică, cu puterile care mi-au mai rămas și cu spiritul puternic pe care mi l-a transmis, crescând lângă el de la vârsta de 22 de ani, mă folosesc de această rețea publică și vă declar următoarele: eu am semnat și mi-am asumat riscurile deplasării la București pentru pacientul Adrian Dobrin, dumnevoastră „sistemul sanitar” ați semnat și v-ați asumat riscurile pentru echipamentele deținute? Adrian nu a murit, ci a fost omorât, iar în codul penal se numește crimă. Îți promit că o să mă lupt, Adrian!”, potrivit unei postări a Georgianei Dobrin.

Și fiica lui Adrian Dobrin este devastată de durere și nu îi vine să creadă că și-a pierdut tatăl: „Doare tati, doare să știu că nu vei mai fi lângă mine. Ești EROUL meu și îți promit că vei fi mândru de mine și nu te voi dezamăgi niciodată. Te iubesc, sufletul meu!”, potrivit Marei Dobrin, fiica fostului inspector al DSP Gorj, decedat la 48 de ani.

Ce nu spune șeful SAJ Gorj?

Constantin Mitroi, șeful Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, a precizat că salvările beneficiază de mentenanță și că există un contract cu un service auto autorizat.

„Era un bolnav COVID în stare gravă, pe ventilator. A fost preluat sâmbătă la ora 15.02 de la Spitalul din Cărbunești. În apropiere de Râmnicu-Vâlcea o siguranță din tabloul electric al mașinii a cedat. A fost ventilat manual până când s-a ajuns la SJU Râmnicu-Vâlcea, la 17.35. A fost internat, însă în jurul orei 20.00 a intrat în stop cardio-respirator. Este sarcina personalului să verifice starea ambulanței la plecare. Nu putea însă nimeni să prevadă că va ceda siguranța. Noi avem 5 ambulanțe de acest tip și când este o problemă la una se înlocuiește și se trimite la service. Acum s-a întâmplat când era în deplasare. Avem contract cu un service, dar nimeni nu știe când poate ceda o siguranță”, a declarat Constantin Mitroi, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj a doua zi după decesul colegului său din DSP Gorj.

Este de precizat că mai multe instituții fac verificări la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj, respectiv: Direcția de Sănătate Publică, Corpul de Control al prefectului, Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj și Departamentul pentru Situații de Urgență. Șeful Servicului de Ambulanță Județean Gorj va trebui să le ofere explicații anchetatorilor în legătură cu funcționarea ventilatorului de pe ambulanța care l-a transportat pe pacient și dacă acesta a avut probleme în ultima perioadă. Anchetele vor încerca să lămurească lucrurile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS