2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSezonul competițional în Rânca s-a încheiat înaine de a începe

Sezonul competițional în Rânca s-a încheiat înaine de a începe

Punct final la sezonul de competiții din Rânca. A fost luată decizia să nu mai fie organizate niciun fel de competiții în acest final de sezon de iarnă.

Condițiile sunt însă perfecte pentru schi, sanie și snowboard. Din cauza înăspririi condițiilor din pandemia de coronavirus, la nivel local s-a decis că nu mai pot fi organizate competiții cu participare numeroasă. În fapt, aceste concursuri de schi avea rolul de a atrage cât mai mulți turiști și iubitori ai sporturilor de iarnă.

Decizia a avut în vedere și faptul că în stațiunile montane a fost luată deja decizia să fie redusă cu 30% capacitatea de cazare a turiștilor. Cei care urcă la Rânca se vor putea bucura în continuare de pârtiile de schi, mai ales că este zăpadă din belșug, însă nu se va putea participa la concursuri. Și anul trecut au fost anulate toate concursurile din sezonul de iarnă.

Concursurile ar atrage și mai mulți turiști

Potrivit salvamontiștilor gorjeni, concursurile de schi vor atrage și mai mulți turiști și zona turistică ar fi aglomerată. Ar exista astfel condiții pentru pentru ca foarte multe persoane să fie în același timp într-un singur loc și să nu poată fi păstrate condiiile de distanțare din pandemie.

Zona turistică Rânca a atras sute de mii de persoane în acest sezon de iarnă, fie că a fost vorba de turiști care s-au cazat în stațiune, fie cetățeni care au urcat la schi, iar seara au mers acasă. Cert este că sezonul de iarnă nu a fost compromis cu totul la Rânca, având în vedere și pandemia de coronavirus.

Proprietarii de pensiuni și cabane îi așteaptă pe turiști să vină la Rânca și cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Sunt și destule rezervări făcute în acest sens, din partea familiilor care vor să petreacă departe de casă sărbătorile. Rămâne de văzut și cum va evolua pandemia până în luna mai și dacă vor fi impuse și alte restricții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS