2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgu Jiu: Sute de persoane protestează în fața sediului CEO

Târgu Jiu: Sute de persoane protestează în fața sediului CEO

Sute de persoane protestează la această oră în fața sediului Complexului Energetic Oltenia(CEO), din Târgu Jiu.

Este vorba de peste 250 de salariați ai companiei, în mare parte membri ai Sindicatului Mine Energie Oltenia. Între aceștia se regăsește și președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe. Sindicalistul poartă o parcartă pe care scrie „Greva foamei”.

Protestatarii sunt pașnici și cer reducerea vârstei de pensionare

Protestatarii sunt pașnici și cer reducerea vârstei de pensionare, la Complexul Energetic Oltenia, ca urmare a condițiilor grele de muncă în special din sectorul minier. Se mai solicită elaborarea unui Statut al lucrătorului din companiile producătoare de energie electrică.

Este de așteptat ca liderii de sindicat, care luni dimineață au început protestul, să fie invitați la negocieri de către administrația Complexului Energetic Oltenia.

Societatea traversează o perioadă economică grea. Nu are, deocamdată, fondurile necesare pentru plata certificatelor de CO2. Oamenii se tem că își vor pierde locurile de muncă și vor să iasă mai repede la pensie. CEo are peste 12.000 de angajați

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS