2.3 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPatru stații pentru încărcarea vehiculelor electrice

Patru stații pentru încărcarea vehiculelor electrice

Municipiul Târgu Jiu va beneficia de patru stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice. Primăria beneficiază de un program cu finanțare nerambursabilă pentru construirea celor patru stații pentru încărcarea vehiculelor electrice și hibride.

În momentul de față este în derulare procedura de organziare a licitației. Potrivit conducerii Primăriei Târgu Jiu stațiile de reîncărcare pentru vehiculele electrice vor acoperi aproape tot orașul. Acesta vor fi amplasate la mall, în zona sediului Primăriei Târgu Jiu, pe insuliță și pe strada Victoriei. Licitația pentru stabilirea unui constructor va avea loc pe 5 mai. Bugetul total pentru execuția lucrărilor și achiziția echipamentelor necesare este de peste 764.000 de lei.

Nu sunt destule vehicule electrice

Edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că orașul va intra după realizarea investiției pe harta localităților cu stații de reîncărcare a vehiculelor electrice. Proiectul va fi realizat foarte repede, de la finalizarea procedurilor cu licitația. Una din problemele identificate de autoritatea locală este numărul încă redus de vehicule electrice care sunt înmatriculate în județ.

În municipiul Târgu Jiu sunt numai câteva zeci de autoturisme electrice. Există și câteva vehicule hibride, însă în continuare destul de puține.

„Este un proiect care ne duce cu gândul la viitor. Vom fi pe harta orașelor care oferă astfel de servicii. Este un proiect care asigură finanțare, dar care urmărește și evoluția în timp a proiectului. Aceasta presupune existența unui număr mai mare de vehicule electrice. Ori în momentul de față nu este cazul. Sperăm că va fi impulsionată achizița de vehicule electrice odată cu acest program de construire a stațiilor de reîncărcare. Probabil că viitorul este al vehiculelor electrice, dar în unele zone merge mai greu”, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS