O femeie, în vârstă de 26 de ani, a fost rănită în urma unui accident rutier, la Târgu Jiu.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reiesit faptul că un bărbat, de 53 de ani, din județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Plevnei, din Târgu Jiu, ajuns la intersecția cu bulevardul Ecaterina Teodoroiu, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus regulamentar, pe bulevard, de un bărbat de 33 de ani, din localitate.
O tânără, de 26 de ani, a fost transportată la spital
În urma impactului, o tânără, de 26 de ani, pasageră în autoturismul condus regulamentar, a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.