5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorjean, reținut de polițiști pentru organizarea de lupte între câini

Gorjean, reținut de polițiști pentru organizarea de lupte între câini

-

În această dimineață, un tânăr de 20 de ani, din comuna Stănești, a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunilor de organizarea de lupte între câini, pregătirea în acest scop, precum şi participarea cu câini la astfel de lupte și efectuarea de intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative.

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ Gorj, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Gorj au desfășurat o acțiune pentru punerea în executare a unui mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Târgu Jiu, la locuința unui tânăr de 20 de ani, din comuna Stănești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de organizarea de lupte între câini, pregătirea în acest scop, precum şi participarea cu câini la astfel de lupte și efectuarea de intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative.

Potrivit sursei citatea, la data de 15 aprilie, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe un site de socializare, tânărul de 20 de ani avea postate mai multe videoclipuri și fotografii cu conținut explicit, în care apărea o luptă organizată între doi câini rasa Presa Canario, dintre care unul îi aparținea.

În filmare, câinii, considerați de OUG 55/2002R, ca făcând parte din categoria celor periculoși/agresivi, erau îndemnați să se atace reciproc, în timpul luptei observându-se cum un câine îl domină și doboară pe celălalt.

Totodată, s-a constatat că cel în cauză se prezintă într-o fotografie alături de un câine de culoare neagră, care are urechile cupate (tăiate parțial), fapt interzis de lege.

În urma percheziției domiciliare au fost ridicați și plasați în adăpost, patru câini rasa Presa Canario și Pitbull, pregătiți pentru lupte între câini.

Tânărul din Stănești a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propunere procedurale.

Pentru acțiunea din această dimineață s-a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al polițiștilor Biroului Siguranță Școlară, al reprezentanți ai DSVSA Gorj și al unor medici veterinari autorizați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Sărbătorile vin cu scumpiri

Sărbătorile vin, dar nu cu vești bune pentru mulți...

ȘTIRI GdS