Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat un bărbat de 72 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Siretului, având o concentraţie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului.