0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDirectorul „pedichiură”, la un pas să revină în primăria din care a fost dat afară

Directorul „pedichiură”, la un pas să revină în primăria din care a fost dat afară

Fostul director al Direcției Publice de Patrimoniu, din cadrul Primăriei Târgu Jiu, Marian Rotaru, este foarte aproape să revină în funcție. Acesta a fost dat afară din primărie în anul 2018, în urma mai multor scandaluri care au culminat cu o imagine care îl înfățișa pe Marian Rotaru, în biroul său de la primărie, în timp ce o femeie de serviciu îi făcea pedichiura.

Marian Rotaru a trecut prin mai multe comsii de disciplină, după care a fost înlocuit din funcția de director al Direcției Publice de Patrimoniu Târgu Jiu. A fost mutat pe un post de director adjunct la Direcția de Asistență Socială, tot din cadrul primăriei. Nici aici nu a rămas mult timp, pentru că a fost destituit. Marian Rotaru a contestat legalitatea procedurilor care au vizat demiterea sa, iar procesul a ajuns pe rolul Tribunalului Gorj.

A câștigat salarii în valoare de 170.000 de lei  

Recent, Marian Rotaru a reușit să câștige procesul împotriva Primăriei Târgu Jiu. Magistrații gorjeni nu numai că au fost de acord cu cererea depusă de avocatul lui Marian Rotaru, dar au dat curs și solicitării de a-i fi achitate și salariile restante de când a fost dat afară de pe postul pe care îl ocupa în primărie.

Suma totală a lefurilor restante pe care municipalitatea le are de plătit către Marian Rotaru este de peste 170.000 de lei. Decizia magistraților gorjeni nu este însă una definitivă și juriștii primăriei pot face recurs în termenul legal. Este de amintit că fostul director al Direcției Publice de Patrimoniu Târgu Jiu a mai fost în atenția unei comsii de disciplină din Primăria Târgu Jiu, după ce și-ar fi pus subalternii de la primărie să îi cosească prin curtea casei.

În ceea ce privește episodul „pedichiura”, Marian Rotaru, a declarat că regret tot ce s-a întâmplat și că angajata respectivă îl ajuta să își lege o fașă elastică, în urma unui accident.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS