4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe caută antreprenori pentru noile investiții din sectorul energetic din Oltenia

Se caută antreprenori pentru noile investiții din sectorul energetic din Oltenia


Complexul Energetic Oltenia va apela la serviciile unei firme de consultanță în vederea selecției de investitori pentru noile proiecte. Astfel, au fost alocate fonduri în vederea achiziției de servicii de consultanță și asistență juridică, financiară și fiscală la tranzacție în vederea organizării procesului de selecție al investitorului sau investitorilor cu care societatea va dezvolta parteneriate și va înființa societăți mixte. Potrivit conducerii Complexului Energetic Oltenia procesul de selecție asistată de firma de consultanță va avea în vedere o serie de criterii care trebuie să fie îndeplinite de investitori. În primul rând este vorba de capabilitatea financiară și de resursele certe pe care investitorul le va deține în momentul selecției. Va conta și expertiza în domeniul energetic, mai ales dacă la selecție se vor prezenta și companii din domeniu.

Noul Plan trebuie să fie implementat până în 2026

Șefii Complexului Energetic Oltenia sunt interesați inclusiv de investitori din județul Gorj sau din țară, pe lângă cei din UE sau din afara UE. Compania și-a propus să înființeze companii mixte, de tipul parteneriat public privat, pentru construirea de parcuri fotovoltaice și a celor două grupuri pe gaze naturale de la Turceni și Ișalnița. Noul Program de restructurare propune ca la finalul anului 2026 numărul de angajați să fie de 4.521, iar la finalul anului 2030 de 2.613. După 2026 rămân grupurile energetice numerele 5 și 6 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari și 5 de la Sucursala Electrocentrale Turceni. Carierele miniere se închid altfel:

  • Peșteana 01.01.2022,
  • Lupoaia şi Husnicioara 01.01.2023,
  • Jilț Sud 01.01. 2024,
  • Tismana 01.01.2025.

După 2026 societățile nou create vor avea 60% din cifra de afaceri. Tot după 2026 producția de energie electrică pe cărbune va fi de 3 TWh.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS