2.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTermometrele au arătat la Târgu Jiu și 44 de grade Celsius

Termometrele au arătat la Târgu Jiu și 44 de grade Celsius

Gorjul se topește sub caniculă. Ultimele zile au fost greu de suportat pentru locuitorii din zonele urbane în special. Aici termometrele au trecut în fiecare zi de 40 de grade Celsius.

Foarte greu de suportat a fost aerul încins mai ales de către târgujienii care nu dețin un aparat de răcire, ventilator sau aer condiționat. Autoritățile locale au verificat cișmelele din municipiu pentru ca acestea să fie tot timpul la dispoziția populației. Este nevoie de o astfel de pompă de apă și în Cartierul Mioriței din partea de sud a orașului. Edilii le recomandă personelor de vârsta a treia să meargă la cluburile vârstei a treia. Spațiile de aici sunt dotate cu aparate de aer condiționat, iar canicula devine suportabilă. O altă recomandare este ca persoanele în vârstă să evite ieșirea din casă și să meargă pe seară să își cumpere alimente sau medicamente.

Apel la populație să folosească apa rațional

Compania de apă Aparegio face apel la populație să folosească apa rațional. În ultimele două săptămâni au început să apară probleme în furnizarea apei potabile chiar și în municipiul Târgu Jiu. Presiunea a scăzut brusc în special în a doua parte a zilei sau seara. Totul are legătură cu faptul că se consumă mai multă apă când populația ajunge acasă. O altă cauză este folosirea apei la udat. Aparegio Gorj face apel către toată populația din județ să folosească în mod rațional apa, pentru a nu se ajunge în situații nedorite. Prioritate are asigurarea apei de băut și pentru spălat. În special în localitățile componente apa este folosită fie pentru umplerea bazinelor și a piscinelor, fie pentru irigații. Grădinile de legume sau chiar via și porumbul este udat de localnicii care nu vor să rămână fără recolte. Problema este că în localitățile componente mai sunt disponibile și fântâni, pe când populația care locuiește la bloc nu are surse alternative de apă.

Apă la program la Dănești

Compania de apă continuă să ia măsuri pentru a reduce risipa de apă. Având în vedere perioada de secetă și creșterea consumului de apă potabilă, Aparegio Gorj–CED Țicleni-punct de lucru Dănești, anunță faptul că operatorul, la momentul actual nu poate susține acest consum, fapt pentru care vom trece la asigurarea apei potabile după următorul program: Comuna Dănești: satele Brătuia, Țârculești – 06:00-12:00 și 22,00-06,00; Comuna Dănești: satele Trocani, Merfulești: 14,00-20,00 și 22,00-06,00. „În cazul în care situația bazinelor de acumulare se redresează, vom reveni la programul normal de furnizare a apei potabile”, conform Aparegio Gorj care a introdus program la furnizarea apei și în alte localități.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS