5.1 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎncă 9 troleibuze noi pentru municipiul Târgu Jiu

Încă 9 troleibuze noi pentru municipiul Târgu Jiu

Încă 9 troleibuze noi vor ajunge la Târgu Jiu în cursul anului viitor. Al doilea contract de furnizare cu firma Solaris a fost semnat luni în prezența primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu și a reprezentantului constructorului.

Valoarea contractului este de 5 milioane de euro. Primul contract, semnat tot cu firma Solaris, presupune livrarea la Târgu Jiu a 11 troleibuze noi, începând de luna viitoare. „Am semnat contractul pentru încă 9 troleibuze care vor veni la Târgu Jiu, în valoare de 5 milioane de euro. Acestea fac parte din proiectul pe fonduri europene care prevede achiziționarea a 20 de troleibuze, din care primele 11 (în valoare de 6 milioane de euro) vor fi livrate anul acesta, din septembrie până în decembrie.

Mijloacele de transport în comun sunt produse de societatea Solaris, o firmă foarte serioasă, cunoscută la nivel mondial și care a câștigat licitația organizată de Ministerul Dezvoltării. Ele vor fi livrate anul viitor, iar acum ne pregătim pentru cel de-al doilea proiect cu fonduri europene axat pe mobilitate urbană și care prevede inclusiv achiziționarea a încă 15 mijloace de transport electrice urmând ca ulterior municipiul Târgu Jiu să beneficieze de 35 de troleibuze moderne.”, conform primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS