0.1 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Lucrări de reabilitare pe trei drumuri județene

Gorj: Lucrări de reabilitare pe trei drumuri județene

Sunt trei drumuri județene care sunt în momentul de față în reabilitare. Potrivit lui Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean(CJ) Gorj, a fost finalizată recent recepția finală la DJ Slivilești – Turceni, lung de 34 de kilometri.

Fondurile au fost asigurate de la bugetul de stat și de la bugetul local, în cadrul PNDL 1. Prin PNDL 2 se lucrează la DJ Turceni – Ionești pe 44 de kilometri. Lucrările sunt gata în procent de 70% și vor fi încheiate în primăvara anului viitor. Se lucrează și la DJ Runcu – Arcani – Bălești, de 17 kilometri. Lucrările sunt realizate în procent de 87% și vor fi gata toamna aceasta.

Pe fonduri europene se mai lucrează la DJ Scoarța – Albeni – Alimpești, care este realizat în procent de 80%.

„În reabilitare se află și DJ Logrești – Bustuchin – Roșia de Amaradia – Alimpești. Aici au fost oprite lucrările care sunt executate firma care lucrează și la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu. S-au refăcut graficele de lucrări și s-a convenit ca până în noiembrie să fie turnat asfalt pe toată ungimea drumului și să mai rămână de executat lucrările la poduri și la podețe. Astfel, se va putea circula în condiții cât de cât bune pe șoseaua respectivă. Din bugetul propriu al Consiliului Județean Gorj au fost începute lucrări și la drumul de la Padeș, pe un tronson de 4,6 kilometri din totalul de 17 kilometri.”, a declarat Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS