-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGorj.Evoluția aeronavelor militare la Gorj Aero Show, mai devreme de ora anunțată

Gorj.Evoluția aeronavelor militare la Gorj Aero Show, mai devreme de ora anunțată

Cel mai așteptat moment al evenimentului aeronautic de la Stănești, Gorj Aero Show, programat pentru sâmbătă, 28 august, va avea loc în prima parte a zilei, din cauza condițiilor anunțate. Cetățenii interesați să privească spectacolul aerian sunt așteptați la fostul aerodrom din Stănești.

Atunci vor ateriza două aeronave BN-2 ale Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațial (INCAS), care vin cu pasageri din București.
Simbolic, aceasta este prima cursă București-Târgu Jiu, pe Aerodromul Stănești.

Datele obținute de reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Aeriene și Aeroclubul României, partenerii noștri în evenimentul Gorj Aero Show 2021, arată o vreme capricioasă și care schimbă planurile. Astfel, show-ul susținut de aeronave și elicoptere militare, dar și aparate de zbor civile, va începe în prima parte a zilei, fiind estimată ora 11:00 și nu 17:00, cum fusese anunțat inițial.

Spectacol aviatic pe Aerodromul din Stănești

Spectacol aviatic
Spectacol aviatic

Reamintim că evenimentul a început la ora 10:00, pe fostul aerodrom de la Stănești, unde vor evolua mai multe aparate de zbor militare și civile, vor fi expuse machete și alte componente ale avioanelor, precum și expoziție foto -documentară despre viața aviatorului Vasile Craiu.
Aeronave MiG-21 LanceR, elicoptere IAR-330 ori Șoim IAR-99, dar și avioane ale Aeroclubului României vor evolua deasupra aerodromului. Spectatorii sunt așteptați la corturile special amenajate pentru expoziții ori pot avea o experiență de neuitat în balonul cu aer cald ori avion.
Pe fostul aerodrom a fost delimitată și o zonă cu mâncare și răcoritoare, iar atmosfera pe parcursul zilei va fi întreținută de DJ Alin Prandea și Mara Konci.
De la ora 19 concertează trupa locală NOVUS, urmată de EMAA, de la ora 20:30. Ultimii care urcă pe scenă sunt cei de la The Motans. Seara se încheie cu un foc de artificii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS