0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjRaportul „Tranziția sustenabilă a județului Gorj”, prezentat de Greenpeace

Raportul „Tranziția sustenabilă a județului Gorj”, prezentat de Greenpeace

Un raport care vizează tranziția județului Gorj de la cărbune la o economie sustenabilă va fi prezentat joi la Târgu Jiu de către organizația Greenpeace.

Astfel, pe 2 septembrie, de la ora 10:30, este programat evenimentul de lansare a raportului „Tranziția sustenabilă a județului Gorj”, realizat de către EPG (Energy Policy Group) la solicitarea Greenpeace România, organizație membru al grupului de lucru pentru Planul Teritorial de Tranziție Justă, coordonat de Consiliul Județean Gorj.

Evenimentul va avea loc în Sala Maură a Consiliului Județean Gorj și își propune să prezinte soluțiile identificate pentru reorientarea și dezvoltarea economică a județului, în contextul oportunităților financiare oferite de Pactul Verde European, Fondul pentru Tranziție Justă, Planurile Teritoriale pentru Tranziție Justă, Fondul de Modernizare și Planul Național de Redresare și Reziliență. 

Vor lua cuvântul domnul Președinte al Consiliului Județean – Cosmin-Mihai Popescu, Carla Donciu – Director de Comunicare Greenpeace România, Radu Dudău și Mihnea Cătuți, co-autori al raportului, precum și un reprezentant de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Din rațiuni logistice, ținând cont că evenimentul se va desfășura într-un spațiu închis cu număr limitat de locuri și având în vedere reglementările în vigoare.asociate COVID, lansarea va fi structurată astfel: 10:30 – 11:00 Înregistrarea participanților și scurte declarații de presă; 11:00 – 12:30 Prezentarea raportului „Tranziția sustenabilă a județului Gorj” în cadrul unei sesiuni comune de lucru, care va putea fi urmărită live de către presă pe canalele social media și YouTube ale Consiliului Județean Gorj; 12:30 – 13:00 Pauza de cafea, discuții informale, distribuire raport în format fizic; 13: 00 – 14.00 Conferință de presă pe tema studiului și concluziile sesiunii de lucru proaspăt încheiate.”, potrivit Greenpeace România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS