12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCS Pandurii a rămas fără bani

CS Pandurii a rămas fără bani

Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu a terminat banii și nu își va mai putea desfășura activitatea până la finalul anului.

Soluția este o rectificare de buget la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului, în subordinea căruia se află clubului condus de Mihai Prunariu. Acesta din urmă a declarat că a solicitat Biroului Contabilitate o situație financiară, din care a rezultat că nu mai sunt fonduri pentru continuarea activității până la finalul acestui an.

„Am vorbit la contabilitate și am aflat că nu mai sunt bani. Gata. Nu mai avem cu ce să mai continuăm activitatea. Sper că va exsta în curând o rectificare de buget și o să primim sumele necesare pentru a putea să închidem anul. Am făcut tot ce am putut în pandemie să rezistăm. Am trimis oamenii și acasă și au lucrat de acasă. Am căutat toate soluțiile să avem continuitate. Norocul nostru a fost și Clubul Sportiv Municipal, unde o parte a sportivilor sunt legitimați și au mai venit bani și de acolo”, a declarat Mihai Prunariu, președinele Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS