Un singur pacient COVID din cei 60 internați la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu este vaccinat împotriva coronavirusului. Sunt în total 13 pacienți la ATI COVID pe 12 paturi prevăzute cu ventilator. Norocul a fost că un pacient de la ATI COVID nu a avut nevoie de ventilator. Mai sunt 47 de pacienți COVID la Secția Boli Infecțioase, pe un total de 50 de paturi. Niciun bolnav din cei 47 nu este vaccinat, după cum au precizat reprezentanții unității medicale. Stuația este similară la Spitalul COVID din Târgu-Cărbunești. Sunt 15 pacienți la ATI COVID pe un total de 15 paturi. Mai sunt 92 de bolnavi de coronavirus în celelalte secții ale unității spitalicești de la Cărbunești. Potrivit medicului Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgență din Cărbunești, doar 5 pacienți din totalul celor peste 100 sunt vaccinați.
Nou-născut cu COVID
Nu se știe cât timp vor mai exista paturi libere la Cărbunești. Aici este internat inclusiv un nou-născut cu coronavirus. „Eu nu știu dacă se poate face vreo corelație între numărul mare de pacienți și faptul că nu sunt vaccinați. Aceasta este realitatea. Aproape nimeni din cei ajunși la spital nu a fost sau nu e vaccinat. Sigur că vaccinarea nu este obligatorie, dar acestea sunt datele foarte clare. Avem și 6 copii cu COVID. Cel mai mic are 7 zile. Este un nou-născut adus de la Târgu Jiu. Eu nu pot să îmi dau seama când vom rămâne fără paturi. Ne putem trezi cu un val de pacienți într-o singură zi și rămânem fără paturi. Avem de toate vârstele acum. Oricum la ATI nu mai sunt locuri în tot județul și îi trimitem în altă parte dacă sunt în stare foarte gravă. Se consumă foarte multe materiale și medicamente, dacă numărul de pacienți crește mereu”, a declarat Constantin Târziu. Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești are în total 200 de paturi. A primit pacienți și din alte județe. Ultimul sosit a fost trimis de la Craiova.