4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPacienții COVID cu forme ușoare, externați din spitale și tratați la domiciliu

Pacienții COVID cu forme ușoare, externați din spitale și tratați la domiciliu

Pacienții cu coronavirus cu formă ușoară de boală vor fi externați din spitalele din Gorj. Este solicitarea venită din partea Direcției de Sănătate Publică Gorj.

Se dorește obținerea unui număr mai mare de paturi pentru bolnavii cu o stare precară de sănătate, din cauza coronavirusului. Șefii de unități medicale trebuie să prezinte joi o situație cu numărul de paturi eliberate, prin externarea cazurilor ușoare de pacienți COVID. Aceștia se vor trata la domciliu sub supravegherea medicilor de familie.

„Este o sItuație pe care nu ne-o doream, dar altă variantă nu este. Va fi realizată o selecție responsabilă a pacienților care au forme ușoare de boală și care pot beneficia de tratament la domiciliu. Nu mai sunt locurI în spitale pentru pacienții cu coronavirus și trebuie să fie eliberate paturi pentru a le avea la dispozițe pentru cazurile mai grave sau foarte grave. Ce care vor fi externați și trimiși la tratament acasă se vor afla sub supravegherea medicilor de familie”, a declarat Narcis Stoian, managerul Direcției de Sănătate Publică Gorj.

Testarea în masă a elevilor nu este posbilă

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Gorj este de părere că testarea în masă a elevilor nu este posibilă. Potrivit lui Narcis Stoian, un astfel de proces ar presupune foarte mult timp și s-ar pierde câteva ore numai cu o singură clasă. Rămâne valabilă testarea elevilor simptomatici.

Potrivit reprezentantului Direcției de Sănătate Publică Gorj, la începutul anului școlar, la dispoziția unităților de învățământ s-au aflat 20.000 de teste rapide. O evidență exactă a testelor rapide utilizate pentru elevi și profesori este la îndemâna Inspectoratului Școlar Județean Gorj. În momentul de față ar mai fi disponibile în jur de 8.000 de teste rapide, diferența până la peste 20.000 fiind consumată. Peste 200 de clase au făcut ore online de la începutul anului școlar și până în momentul de față. Regula intrării în online este depistarea unui caz de coronavirus într-o clasă. Astfel, întreaga clasă face ore online timp de două săptămâni.

Crește capacitatea de vaccinare

Conform lui Narcis Stoian, în atenția autorităților sanitare nu se află numa cei infectați, ci și persoanele care vor să se imunizeze și care acum încep să se prezinte la cele 11 centre disponibile. Capaciatea de vaccinare la nivelul județului Gorj a crescut la 1.200 de persoane imunizate în fiecare zi.

Cel mai mare număr de persoane vaccinate sunt în timpul săptămâni, de luni până vineri. Sâmbăta și duminica se vaccinează în jur de 700 de persoane. Direcția de Sănătate Publică Gorj caută soluții pentru a mai introduce un flux de vaccinare la centrul de imunizare de la Stadionul Municipal din Târgu Jiu.

Mai este nevoie de două asistente medicale pentru ca al patrulea flux de vaccinare de la Stadion să devină funcțional. Singura problemă care trebuie să fie rezolvată este amenajarea fluxului respectiv cu circuitele de intrare, ieșire și spațiul de așteptare. Va mai fi înființat un centru de vaccinare la mall-ul din Târgu Jiu. Deocamdată, nu a fost identificat încă spațiul pentru centrul de vaccinare unde va exista un flux de vaccinare. În Gorj au fost imunizate aproape 83.000 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS