0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSpitalul din Târgu Cărbunești a rămas fără oxigen trei ore. Ce s-a întâmplat, de fapt

Spitalul din Târgu Cărbunești a rămas fără oxigen trei ore. Ce s-a întâmplat, de fapt

Spitalul din Târgu Cărbunești, județul Gorj, a rămas fără oxigen timp de trei ore, a declarat prefectul județului, Marcel Iacobescu. Firma care trebuia să asigure alimentarea era pe drum când s-a întâmplat tragedia, programarea pentru alimentare fiind stabilită pentru ora 10.00. În total, conform ultimelor informații, 4 oameni au murit din cauza lipsei de oxigen, potrivit stiripesurse.ro.

„Din informațiile pe care le am la această oră, a fost terminată rezerva de oxigen, rezervă care în mod normal este monitorizată de firma care se ocupă de mentenanță și care umple acele butelii și le monitorizează prin telemetrie. Deci, au permanent datele privind volumul de oxigen care există în acele butelii. Spitalul rămânând fără oxigen, asistenții medicali și medicii au procedat la montarea de butelii, butelii din acelea mici pentru transportul pacienților, pe care le aveau în rezervă.

Managerul spitalului a anunțat firma care, inițial, ne-a dat un timp de răspuns de 2 ore, a trecut puțin mai mult de 2 ore, într-un final au venit, au reumplut butelia cu oxigen și instalația a funcționat în parametri”, a sus prefectul.

Practic, spitalul a rămas fără oxigen timp de aproape 3 ore.

Alarma la spital s-a dat însă puțin după ora 7.00

În urma solicitării către Linde Gaz, firma care asigură alimentarea cu oxigen, Biroul de Presă al companiei a transmis că ultima alimentare s-a făcut miercuri, iar următoarea era programată pentru vineri la ora 10.00. Alarma la spital s-a dat însă puțin după ora 7.00.

„Facem eforturi considerabile pentru a sprijini spitalele în această situație fără precedent în ce privește nevoia de oxigen medicinal. Alimentarea cu oxigen lichefiat a spitalelor se face pe baza unor prognoze de consum în funcție de istoricul recent. În situația unor fluctuații bruște de consum, unitățile medicale ne pot solicita intervenții cu surse de rezervă la un număr de urgentă disponibil non-stop.

Consumul de oxigen poate varia foarte mult în funcție de numărul de pacienți, tratamentul medical aplicat și dispozitivele medicale conectate. Astfel, spitalele trebuie să monitorizeze permanent și să ne informeze atunci când se adaugă puncte de consum suplimentare, ce influențează profilul de consum de oxigen. Pentru a gestiona consumul neprevăzut de oxigen, spitalele au surse secundare și de rezerva, iar comutarea între acestea se realizează automat, conform standardului european în vigoare.

În cazul spitalului de la Târgu Cărbunești, ultima alimentare a fost realizată în cursul serii de miercuri 20.10, iar conform datelor de consum anterioare, următoarea alimentare a fost programată pentru astăzi, vineri, 22.10, la ora 10.00. Am fost contactați de spital la prima oră a dimineții de astăzi (vineri – n.r.), când cisterna se afla pe traseu conform planificării”, au transmis reprezentanții companiei.

Planul roșu a fost activat vineri dimineața în județul Gorj

Planul roșu a fost activat vineri dimineața în județul Gorj, unde stația de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbunești, spital Covid, s-ar fi stricat.

Trei persoane internate la ATI Târgu Cărbunești au murit. O femeie a murit după ce a fost transportată la Târgu Jiu, iar despre decesul celorlalți doi pacienți Ministerul Sănătății a anunțat că „se analizează circumstanțele”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS