4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Executor judecătoresc, încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu

Gorj: Executor judecătoresc, încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus ieri în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Curtea de Apel Craiova, pe numele unui bărbat de 61 de ani, din municipiul Târgu Jiu, condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Bărbatul a fost încarcerat de polițiști în Penitenciarul Târgu Jiu. Persoana încarcerată este executorul judecătoresc Nicolae Gagiu. La începutul anului acesta a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar privind prejudicierea Complexului Energetic Oltenia. „În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2015 – noiembrie 2020, inculpatul Gagiu Nicolae, în calitatea menționată mai sus, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării a trei proceduri de executare silită, ar fi cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obținerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 1.485.325 lei.

Concret, deși prin deciziile instanțelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta ar fi transferat și ulterior ar fi retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menționată mai sus.

De menționat este faptul că, în perioada octombrie – noiembrie 2020, în condițiile în care inculpatul știa că este cercetat în prezentul dosar penal, ar fi efectuat din nou acte de executare silită cu încălcarea dispozițiilor legale, în aceeași modalitate.”, conform DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS