-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNu mai sunt locuri de veci în cimitirul Motru din cauza deceselor COVID

Nu mai sunt locuri de veci în cimitirul Motru din cauza deceselor COVID

Autoritățile din Motru nu mai au locuri de veci în cimitirul municipal. În ultimele luni a fost nevoie de locuri noi de veci, ca urmare a numărului ridicat de decese ca urmare a coronavirusului și nu numai.

Autoritățile locale s-au confruntat chiar cu aglomerarea capelei de la cimitir, din cauza numărului crescut de persoane care au pierdut lupta cu boala. Au fost în ultima lună și jumătate și cinci morți în capelă și cu greu s-a făcut loc tuturor sicrielor.

Primarul din Motru, Cosmin Morega, a declarat că nu a văzut niciodată capela plină cu scrie și să nu fie loc pentru aparținătorii care au venit la priveghi. Numărul mare de decese a făcut ca ultimele locuri de veci disponibile la cimitirul din oraș să se epuizeze rapid și, în momentul de față, să nu mai existe nicio parcelă disponibilă pentru persoanele care solicită un loc de veci nou.

În negocieri cu un localnic pentru o parcelă de teren

Edilul municipiului Motru, Cosmin Morega, a mai spus că se caută soluții pentru extinderea cimitirului municipal. În acest sens se poartă discuții cu un localnic din zonă care deține o suprafață de teren lângă cimitir. Astfel, ar exista posibilitatea extinderii și nu a construirii unui cimitir nou.

„Eu nu am văzut niciodată cinci morți în capelă. A fost ceva de groază și cu atâta lume rămasă fără părinți, fără rude, fără cei apropiați. Foarte rapid s-au prăpădit destul de mulți. Mă întâlnesc pe stradă cu localnici își îmi spun că a mai murit cineva acum două sau trei săptămâni. Efectiv sunt drame prin care trec aceste familii. Trebuie să facem tot ce putem să luptăm împotriva acestu virus. Vaccinarea este o soluție. Fiecare decide ce face. Eu m-am vaccinat. Am ajuns pur și simplu în situația de a nu ma avea locuri de veci noi în cimitir. Nu ma avem unde să îi ducem pe oamenii care mor. Am început discuții cu un cetățean care are un teren lângă cimitir, să vedem dacă este de acord cu o extindere. Dacă nu vom ajunge la o înțelegere, vom căuta să facem un alt cimitir, dar va fi mai greu, pentru că vom lua totul de la zero cu avizele și așa mai departe”, a declarat Cosmin Morega, primarul din Motru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS