5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO a prelungit termenul pentru selecția investitorilor

CEO a prelungit termenul pentru selecția investitorilor

Complexul Energetic Oltenia a decis să prelungească termenul pentru selecția companiilor care vor realiza noile investiții.

Societățile mai pot depune oferte până în data de 6 decembrie. Compania vrea să înființeze companii mixte care să construiască două grupuri energetice pe gaze naturale și opt parcuri fotovoltaice.

„Procedura de selecție a investitorilor pentru constituirea de societati mixte (SPVuri) în vederea implementării de proiecte fotovoltaice și CCGT. Cu referire la Procedura de Selecție, având în vedere solicitările primite de la unii dintre investitorii interesați care participă la proces, informăm astfel toți potențialii investitori că Societatea Complexul Energetic Oltenia SA a decis prelungirea termenului de depunere a ofertelor angajante și a documentației necesare aferente procedurii de selecție de la 29 noiembrie 2021, ora 23:59 (EET) până la 6 decembrie 021, ora 23:59 (EET).”, conform Complexului Energetic Oltenia.

Au redus garanția de participare

Referitor la procedura de selecție din subiect, în vederea facilitării accesului investitorilor interesați pentru depunerea ofertelor competitive angajante, CEO anunță toți potențialii investitori că Societatea Complexul Energetic Oltenia SA a decis reducerea cuantumului garanției de participare și prelungirea termenului de depunere.

„Pe cale de consecință, cerința de calificare pentru participarea la Procedura de Selecție privind garanția de participare va fi modificată și se va citi după cum urmează: “ 5. Garanția de participare la Procedura de Selecție Pentru admiterea unui investitor la Procedura de Selecție, este necesar ca acesta să prezinte o garanție de participare drept document doveditor privind capacitatea financiară, inclusiv de investiție, în valoare de:

  • minimum 0,5 milioane RON pentru investitorii pentru proiectele fotovoltaice, pentru fiecare proiect pentru care se depune oferta;
  • minimum 2,5 milioane RON pentru investitorii pentru proiectele CCGT, pentru fiecare proiect pentru care se depune oferta. Garanția de participare se poate constitui prin virament prin ordin de plată în contul CE Oltenia sau prin scrisoare de garanție bancară în favoarea CE Oltenia și se va depune cel mai târziu la data deschiderii ofertelor financiare, astfel cum va fi comunicată de CE Oltenia Ofertanților calificați pentru etapa selecției ofertelor financiare”, se menționează într-o adresă a Complexului Energetic Oltenia.

Pentru realizarea noilor investiții vor fi înființate maximum 10 companii mixte. Noile investiții sunt prevăzute în Planul de restructurare și decarbonare al CEO, aflat încă în curs de aprobare la Comisia Europeană. CEO trebuie să realizeze noile investiții pentru a putea beneficia în continuare de ajutoare financiare pentru plata certificatelor de CO2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS