5.5 C
Craiova
marți, 29 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorj(Galerie foto) O altă ”misiune de suflet”, derulată de polițiștii gorjeni

(Galerie foto) O altă ”misiune de suflet”, derulată de polițiștii gorjeni

Polițiștii gorjeni au mai îndeplinit, astăzi, o misiune de suflet și au continuat tradiția faptelor bune, ducând alimente și dulciuri unei familii din Padeș, care, din venituri precare, crește și educă 5 copii, cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani.

Micuții s-au bucurat atât de darurile primite, cât și de prezența polițiștilor la căsuța lor, cărora le-au mărturisit ca le-ar plăcea să îmbrace această uniforma, când vor crește mari.

Copiii s-au alăturat nouă și au urcat în autospeciala de poliție, fiind încântați de tehnica din dotarea mașinii și mai ales, de semnalele luminoase.

Ne dorim ca astfel de acțiuni să aibă continuitate și pe viitor, nu doar pentru polițiști, ci pentru orice om care ARE și poate da din puținul său și altora, pentru care soarta nu a fost prea bună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS