0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj650 de candidați pentru posturile scoase la concurs de Spitalul Județean din Târgu Jiu

650 de candidați pentru posturile scoase la concurs de Spitalul Județean din Târgu Jiu

La concursurile organizate, în perioada următoare, de către Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu s-au înscris peste 650 de persoane.

De exemplu, la concursul pentru ocuparea celor 15 posturi de infirmier debutant s-au înscris 252 de persoane ale căror dosare au fost admise. De asemenea, pentru cele cinci posturi de brancardier vor concura 95 de persoane, iar pe cele două posturi de asistent medical debutant la Secția ATI II s-au înscris 80 de candidați. Concurență mare este și pe cele nouă posturi de îngrijitoare, unde au fost validate 76 de dosare, dar și pe cele opt posturi de asistent medical pentru Secțiile ATI unde vor candida 57 de persoane.

Detalii despre validarea dosarelor găsiți pe https://www.spitalgorj.ro/category/angajari/

Conducerea unității medicale a decis să fie susținute examenele la Universitatea „Constantin Brâncuși”

Deoarece la aceste concursuri s-au înscris foarte mulți candidați, conducerea unității medicale a decis să fie susținute examenele la Universitatea „Constantin Brâncuși”, mai exact în sălile Facultății de Știinte Medicale si Comportamentale din municipiul Târgu –Jiu, situată pe strada Tineretului, nr. 4, (în zona Debarcader), la etajul 1 (sălile CD-C1,CD-C2, CD-C3, CD-C4).

Mai exact, concursurile pentru ocuparea posturilor de infirmier debutant, brancardier, asistent medical Secțiile ATI, îngrijitoare și asistent medical debutant la Secția ATI II vor avea loc la UCB- Facultatea de Știinte Medicale si Comportamentale (din zona Debarcader).

Candidații trebuie să se prezinte la sediul facultății de la ora 08:00 în ziua examenului (data la care are loc fiecare concurs a fost anunțată o dată cu publicarea anunțului de ocupare a celor 57 de posturi scoase la concurs – https://www.spitalgorj.ro/2021/12/27/important-anunt-si-tematica-pentru-ocuparea-mai-multor-posturi-vacante-de-la-sju-targu-jiu/)

În ceea ce privește celelalte concursuri, concurenții vor susține probele la Spitalul Județean în clădirea situată pe strada Progresului (Spitalul 700).

Alte detalii importante despre modul de organizare a concursului, găsiți pe https://www.spitalgorj.ro/wp-content/uploads/2022/01/Comunicat-concursuri-SJU-Targu-12.01.2022.pdf

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS