7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de tineri din centrele DGASPC Gorj și-au găsit un loc de muncă

Zeci de tineri din centrele DGASPC Gorj și-au găsit un loc de muncă

Zeci de tineri din centrele de asistență socială din Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj și-au găsit un loc de muncă.

DGASPC, furnizor acreditat de servicii sociale, prin Complexul de servicii comunitare pentru copilul cu nevoi speciale (CSCCNS) Târgu Jiu, oferă servicii copiilor și tinerilor cu dizabilități, aflați în dificultate, pentru care s-a instituit o măsură de protecție specială. Prin ansamblul de servicii și activităţi, precum: găzduire, îngrijire personală, educaţie non-formală şi informală, sprijin emoţional, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, personalul CSCCNS Târgu Jiu vine în sprijinul nevoilor sociale, precum şi ale celor speciale, familiale, individuale sau de grup ale beneficiarilor, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate.

Totodată, complexul desfășoară activități pentru prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială, de promovare a incluziunii sociale şi a creşterii calităţii vieţii, a reintegrării sau integrării familiale şi socio-profesionale.

Specializați și angajați

Personalul de specialitate din cadrul serviciului social „Centrul de zi pentru pregătirea şi sprijinirea integrării sau reintegrării copilului în familie” a reușit sprijinirea tinerilor cu dizabilități pentru reintegrare sau integrare familială şi socio-profesională, astfel:

  • 11 tineri cu dizabilități, care au finalizat cursurile școlare în anul 2021, au beneficiat de consiliere vocațională și sprijin în întocmirea dosarelor pentru obținera ajutorului de somaj. Dintre aceștia, 10 au fost angajați cu contracte de muncă, iar unul a fost integrat în familie și lucrează în agricultură.
  • 12 tineri cu dizabilități (absolvenți 2020 și 2021) au fost integrați socio-profesional, având încheiate contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată. Aceștia au fost angajați la agenți economici de pe raza municipiului Târgu-Jiu.
  • 16 tineri cu dizabilități, din cei aproximativ 50 de beneficiari ai CSCCNS Târgu-Jiu, care urmează să părăsească sistemul de protecție specială, au fost calificați/recalificați în diverse meserii.

Meseriile în care au fost specializați sunt:

  • 1 operator calculator,
  • 1 maseur,
  • 2 protezist unghii,
  • 4 frizer,
  • 8 mecanic vulcanizator.

Sprijin pentru tineri

Toate costurile au fost suportate de către Asociația Inimi de Gorjeni prin intermediul Proiectului „Șanse pe piața forței de muncă pentru tinerii cu dizabilități instituționalizați” , finanțat cu ajutorul unui grant Raiffeisen Comunități.Tinerii care au terminat cursul de frizer au făcut activități practice la centrele de adulți ale DGASPC Gorj, iar în prezent tund, în mod gratuit, colegii din centrul de plasament.

Cursanții au fost susținuți prin achiziția de: mașini de tuns/contur, laptop, mese de masaj etc.

„De asemenea, 11 tineri cu dizabilități, proveniți din diferite servicii sociale ale DGASPC, au beneficiat de cursuri de acordare prim-ajutor; 6 tineri cu dizabilități au fost integrați familial; 5 tineri, care îndeplineau condițiile prevăzute de lege, au fost sprijiniți să depună dosare pentru obținerea unor locuințe sociale sau de tip ANL. Aceste realizări au fost posibile și datorită colaborării cu parteneri precum: Asociația Lindenfeld, AJOFM Gorj, Asociației Crucea Roșie – Filiala Gorj, Asociația Inimi de Gorjeni și alții”, conform DGASPC Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS