6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLaborator de analize medicale de 1,8 milioane de lei la Spitalul TBC Dobrița

Laborator de analize medicale de 1,8 milioane de lei la Spitalul TBC Dobrița

Spitalul de Penumoftiziologie de la Dobrița, comuna Runcu, Gorj, va beneficia de un laborator de analize medicale în valoare de 1,8 milioane de lei. Lucrările vor fi demarate în această primăvară și vor trebui să fie finalizate în 8 luni de zile.

Prin realizarea obiectivului se vor asigura condiții normale pentru desfășurarea activităților medicale în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, prin amenajarea laboratorului de analize medicale, asigurarea circuitelor și a spațiilor funcționale prevăzute în Ordinul nr. 1301/2007 pentru aprobarea Normelor privind funcționarea laboratoarelor de analize medicale – Ministerul Sănătății Publice, diversificarea paletei de analize medicale, precum și utilizarea corespunzătoare a spațiului actual, pentru spitalizare de zi.

Amplasat la parterul clădirii

Conform ghidului elaborat la nivel național pentru funcționarea laboratoarelor de bacteriologie, acestea trebuie amplasate la parterul clădirilor și să dispună de intrări separate. Diversificarea paletei de analize medicale implică creșterea numărului de mese de lucru, existând riscul ca spațiul destinat desfășurării activității să devină insuficient.

„În vederea respectării normelor în vigoare prevăzute în Ordinul nr. 1301/2007 pentru aprobarea Normelor privind funcționarea laboratoarelor de analize medicale – Ministerul Sănătății Publice, respectând totodată prevederile expertizei tehnice dar și exigențele funcționale și de identitate ale beneficiarului, se propune reorganizarea funcțională a spațiilor interioare. Crearea unor fluxuri de circulație controlată generează necesitatea unor puncte de acces noi în clădire și implicit protejarea acestora prin realizarea unor extensii ale sistemului de acoperire de tip șarpantă propus.”, conform CJ Gorj.

Clădire degradată

Clădirea care găzduiește Spitalul TBC a fost realizată la începutul anilor ’40, prin urmare înainte de apariția normelor de conformare seismică, primul normativ de proiectare seismică fiind P13-1963. „Se apreciază că elementele structurale s-au realizat corespunzător exigențelor perioadei în care a fost construit obiectivul, iar starea tehnică a materialelor de construcție folosite este apropiată de cerințele prevăzute în normativele în vigoare la data construirii.

Clădirea a suferit degradări importante la seismele pe care le-a suportat în cei cca. 80 de ani de existență, unele dintre ele fiind mascate prin finisaje. De-a lungul timpului, numeroșii beneficiari ce au utilizat această clădire au avut un efect defavorabil din punctul de vedere al întreținerii și efectuării reparațiilor curente la clădire, efectele putându-se vedea în prezent când starea de degradare este avansată.”, se mai menționează în documentația privind indicatorii tehnico-economici.

40% din panourile fotovoltaice nu funcționează

Este de amintit că, recent, Consiliul Județean Gorj a aprobat un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție Reabilitare sistem de producere a apei calde de consum care utilizează energia solară la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, comuna Runcu. Valoarea investiției este de 1,78 de milioane de lei și aceasta trebuie să fie gata în 4 luni. „Circuitul de apă rece/apă caldă menajeră este din țevi de cupru izolate, cuplate la instalația de apă rece a clădirii printr-o derivație, respectiv la instalația existentă de producere ACM, printr-un robinet sferic care permite comutarea între sursa solară și cea convențională (centrala termică), atunci când din motive tehnice este nevoie de aceasta.

În prezent, instalația de producere a apei calde menajere cu ajutorul panourilor solare nu este funcțională, aproximativ 40% din panourile solare fiind nefuncționale. Se propune reabilitarea sistemului de producere a apei calde de consum care utilizează energia solară, respectiv executarea următoarele lucrări: – intervenții la structura metalică existentă, completare cu scări exterioare și pasarelă/rampă pe mijlocul structurii metalice (între rândurile de panouri solare), care va permite demontarea/remontarea individuală a panourilor solare de pe fiecare rând; – înlocuirea panourilor solare existente (64 buc.), cu altele noi (48 buc.), având caracteristici tehnice superioare”, potrivit Consiliului Județean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS