5.6 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgu Jiu: Două asistente medicale, sancționate după ce un pacient a fost rănit la externare

Târgu Jiu: Două asistente medicale, sancționate după ce un pacient a fost rănit la externare

Două asistente medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au fost sancționate, după ce un pacient a fost rănit înainte de externare. Este vorba de un bătrân care a fost tăiat la mână cu o foarfecă, la începutul lunii aprilie.

În baza raportului întocmit de comisia de cercetare disciplinară, pe data de 3 mai, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a decis să le pedepsească pe cele două asistente medicale care au avut în grijă pacientul, în perioada internării acestuia în Secția Medicină Internă I.

Au fost sancționate două asistente medicale cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 30 de zile”, respectiv cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile”. În acest sens, urmează a fi emise dispozițiile de sancționare disciplinară pentru cele două angajate ale Secției Medicină Internă I.
Cele două salariate nu au mai fost sancționate disciplinar în trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS