-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGorj: Bărbat arestat pentru trafic de droguri de risc

Gorj: Bărbat arestat pentru trafic de droguri de risc

Un bărbat din Gorj a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, au organizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, în municipiul Târgu Jiu, a unui bărbat, care ar fi predat unui angajat al unei societăți de transport internațional două cutii.
În cutiile respective, se aflau mai multe blistere cu comprimate ce conțineau ca substanță activă Clonazepam (17.470 de bucăți) și altele, ce conțineau ca substanță activă Alprazolam (106.065 de bucăți), bunuri cu o valoare de piață de aproximativ 600.000 de euro.


Totodată, în urma constatării infracțiunii flagrante, au fost descoperiți și ridicați 1.500 de euro, 1.950 de lei, dar și două terminale mobile.


Alprazolam și Clonazepam sunt substanțe care fac parte din categoria drogurilor de risc, conform Tabelului-Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
S-a reținut faptul că bărbatul ar fi preluat, deținut și transportat drogurile de risc din orașul Târgu Cărbunești în municipiului Târgu Jiu, unde ar fi fost încărcate într-un autocar cu destinația Norvegia, în vederea comercializării pe teritoriul acestei țări.
La data de 3 iunie, procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.


Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a admis propunerea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj și a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS