Cel mai mare exportator din județul Gorj are probleme economice. Este vorba de compania Artego Târgu Jiu, specializată în producția de benzi transportoare din cauciuc și alte produse.
Din cauza legislației care plafonează prețurile la gaze în limita unui consum de 50.000 de metri cubi lunar, firma Artego, deținută de salariați, este dezavantajată pentru că înregistrează un consum mediu de 70.000 de metri cubi lunar. Prin urmare, depășește plafonul stabilit de lege pentru agenții economici.
Din acest motiv, ultimele facturi la gaze au fost de patru ori mai mari decât cele din luna anterioară. Așadar, de la 700.000 de lei s-a ajuns la o factură de 2,5 milioane de lei numai pentru gazele naturale. Compania Artego folosește o cantitate însemnată de gaze naturale în procesul de producție al benzilor din cauciuc pe care le exportă în Europa și chiar pe alte continente. Din cauza exploziei prețurilor la gaze, toți angajații Artego s-au aflat în ultima lună în șomaj tehnic.
Exporturi de peste un milion de euro lunar
Viorel David, managerul companiei Artego Târgu Jiu, a declarat că legea nu a fost făcută pentru toți agenții economici. Sunt firme care consumă multe gaze naturale în procesul de producție.
„Cine depășește plafonul de 50.000 de metri cubi nu mai beneficiază deloc de plafonare. Am făcut demersuri, am întrebat de ce. Normal era să ai o plafonare până la 50.000 de metri cubi și un preț diferit pentru ce depășește… Nu e posibil să nu beneficiezi deloc de plafonare. Probabil că pe unii din Ministerul Economiei nu îi preocupă astfel de probleme. O firmă nu are cum să reziste cu astfel de facturi. Norocul nostru a fost că am avut un contract valabil până în aprilie, cu un furnizor de gaze naturale, la un preț mai bun. În mai și după a fost dezastru.
I-am ținut acasă pe oameni și ne-am tot gândit la soluții. Sunt 750 de angajați. Eu sper să îi ținem pe toți. Pe luna mai am înregistrat pierdere din cauza facturilor la gaze. Costurile cu energia în total producție erau de 8% anterior și acum au ajuns la 20%. Încercăm să mai reducem consumul la gaze în procesul de producție. Prețurile nu mai sunt competitive la produse, dacă apar astfel de costuri. Noi avem niște obligații la export. Facem parte din economia națională. Încercăm să venim și un două proiecte pe panouri fotovoltaice de 0,5 MW și 1 MW prin PNNR. Vedem ce reușim să reducem din facturile la energie”, a declarat Viorel David.
Firma Artego este singura care a rezistat în Gorj după 1989, fiind privatizată prin metoda MEBO. Produce benzi transportoare din cauciuc și pentru Complexul Energetic Oltenia. În ultimii ani a încercat să reducă dependența de CEO și a mărit exporturile.