0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDigitalizarea UCB costă peste 15 milioane de lei

Digitalizarea UCB costă peste 15 milioane de lei

Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu a depus cererea de finanţare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii digitale a UCB în vederea pregătirii acesteia pentru meseriile viitorului”, în valoare de 13.150.315 lei fără TVA, respectiv 15.648.874,8 lei cu TVA.

Prin acest proiect, conducerea instituției de învățământ superior își dorește să îmbunătățească competențele digitale ale studenților, cadrelor didactice și de cercetare, dar și pe cele ale personalului didactic auxiliar. Obiectivul general al proiectului este creșterea competitivității Universităţii „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu printr-o abordare integrată care vizează crearea și modernizarea de laboratoare și centre de cercetare, dar și actualizarea programelor de studii.

Astfel, la finalul proiectului, se vor crea/moderniza 21 de centre de cercetare și laboratoare, precum și biblioteci digitale care vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație, astfel fiind posibilă deschiderea de noi direcții de cercetare, precum și introducerea metodelor inovative de predare-învățare și de realizare a pregătirii practice.

Laboratoare noi

Fiecare dintre cele patru facultăți ce se regăsesc în cadrul instituției de învățământ superior va beneficia de investițiile din acest proiect, precum şi structurile departamentale şi institutele de cercetare. Mai mult, în conformitate cu strategia de digitalizare a UCB se va asigura prin proiect o infrastructură centralizată pentru stocarea datelor și informațiilor generate de laboratoarele și centrele de cercetare dotate prin proiect, împreuna cu soluții care să asigure conectivitatea tuturor laboratoarelor la infrastructura de comunicații a universității și la Internet.

Lista laboratoarelor și centrelor din cadrul facultăților și institutelor ce urmează să fie înfiinţate/modernizate:

1. Facultatea de Științe Economice:

  • Laborator pentru tehnologii avansate;
  • Laborator pentru aplicații practice în managementul afacerii;
  • Laborator pentru aplicații practice în contabilitate și financiar.

2. Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale:

  • Centrul de cercetare științifică în activități medicale, kinetoterapie și motricitate umană;
  • Laborator didactic „nursing”;
  • Laborator pentru aplicații practice în farmacie.

3. Facultatea de Inginerie:

  • Laborator grafică avansată și numeric;
  • Laborator pentru Diagnosticarea echipamentelor și instalațiilor electroenergetice;
  • Laborator inteligent pentru procesarea fructelor, legumelor și plantelor medicinale;
  • Laborator inovativ pentru discipline inginerești;
  • Laborator tehnologii Moderne de Fabricație;
  • Centrul de Cercetare Durabilitatea și Fiabilitatea Sistemelor.

4. Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică:

  • Laborator inovativ pentru introducerea de tehnologii digitale în pedagogie;
  • Laborator inovativ pentru aplicarea conceptelor de SmartCity în Administrația publică;
  • Laborator Criminalistică.

5. Institute de cercetare:

  • Centrul de Cercetări Juridice „Grigore Iunian”;
  • Centrul de Cercetare Interdisciplinară „Mircea Eliade”;
  • Centrul de Cercetare „Konrad Adenauer”;
  • Centrul de documentare psihopedagogică și didactică;
  • Centrul de digitalizare, analiză a datelor și arhivare;
  • Centrul de Formare, Cercetare și Dezvoltare a Patrimoniului Cultural Brâncușian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS